Piaţa Centrală nr. 30

Datare: sec. XV –XVI

Cod LMI: BN-II-m-A-01465

În evoluţia arhitecturii civile a Bistriţei medievale aşa numita Casa Ion Zidaru sau Ioan Zidaru ocupă un loc distinct, care marchează trecerea de la arhitectura gotică la cea renascentistă. Ocupând parcela de la colţul sud-estic a Marktplatz, despărţită de strada Lemnelor prin ulicioara Poştei, casa a fost proprietatea unora din cele mai înstărite familii ale oraşului. Sondajele arheologice, realizate cu prilejul lucrărilor de restaurare din anii ’70 ai secolului trecut au evidenţiat faptul că parcela a fost ocupată începând cu secolul XIII când s-a ridicat o construcţie de lemn în care a funcţionat un atelier pentru prelucrarea pieilor, ulterior fiind amenajat un atelier de prelucrare a fierului.

Edificiul din piatră a fost ridicat pe parcela amintită în a doua jumătate a secolului al XV-lea, atunci când în Bistriţa se declanşează un amplu proces de urbanizare, trecându-se, mai ales în zona centrală, la construcţii din piatră, spaţioase, pe două niveluri, conforme pretenţiilor şi nevoilor unui patriciat bogat şi instruit. Clădirea ocupă un front de 13 m desfăşurat după un model cunoscut, în formă de L între frontul Pieţei Centrale, actuală stradă Vasile Naşcu şi Piaţa Mică şi cuprinde un demisol, parter, mezanin şi un etaj. În planul parterului se află o sală mare, cu o boltă pe nervuri şi în continuare, uşor denivelată, pivniţa, în dreapta cărora se află gangul carosabil cu boltă semicilindrică. Mezaninul are încăperi doar deasupra pivniţei, fiind transformat masiv de reamenajări ulterioare. Etajul cuprinde o sală mare la faţadă, divizată în două încăperi, şi bucătăria şi dormitoarele în spatele palotei.

Etapa gotică a construcţiei se conservă atât în planul general al clădirii cât şi într-o serie de detalii de pietrărie: profilatura ancadramentelor şi nervurilor bolţii încăperii parterului. Masiva restructurare şi în mare măsură reclădire a casei, pe care „a zidit-o în cea mai mare parte din pietrele oraşului” – după cum afirmă un document – se datorează noului proprietar, Andreas Beuchel, cel care a achiziţionat-o în jurul anului 1520, pentru că, în 1522 îl găsim instalat în noua casă, de aici și numele acordarea acestui nume imobilului.

Andreas Beuchel făcea parte dintr-o bogată familie bistriţeană şi care după studiile efectuate la Universitatea din Cracovia revine la Bistriţa unde are o ascensiune rapidă atât în plan social cât şi ca poziţie economică, aceasta şi în urma contractării unor căsătorii cu membre ale unor familii bogate şi influente. Deţinând demnităţi importante: notar al oraşului, jurat şi în două rânduri jude al oraşului, Andreas Beuchel va avea un sfârşit tragic, fiind condamnat la pedeapsa cu moartea prin decapitare pentru trădare şi executat în aprilie 1531 în piaţa publică. După dispariţia proprietarului, casa a revenit oraşului care a vândut-o în anul 1533 lui Christian Pomarius contra sumei de 500 de florini. Noul proprietar, personaj la fel de important şi cu rol major în viaţa oraşului – cel care a ordonat arhiva oraşului şi a impus trecerea la Reformă a comunităţii bistriţene, aduce şi el o serie de transformări imobilului, în care investeşte o sumă de 60 de florini. Dar după un proces îndelungat moştenitorii lui Beuchel redobândesc casa şi o vând, în anul 1538, lui Ioan Zidarul (Iohannes Murator) cu suma de 314 florini. Meşterul zidar, într-un conflict derulat pe o lungă perioadă cu domnia Moldovei, pentru o biserică ridicată de acesta, dar care s-a prăbuşit, pierde la rându-i casa confiscată contra datoriei faţă de moldoveni şi vândută lui Paul Budaker cu 260 de florini. Procesul deschis de Ioan Zidarul împotriva oraşului care a îngăduit confiscarea şi vinderea casei ajunge până la ultima instanţă – cea imperială, care decide în 1556 posibilitatea ca Ioan Zidarul să-şi poată răscumpăra casa.

Revenind la arhitectura casei, modificările aduse de către Andreas Beuchel, atât în privinţa distribuţiei şi organizării spaţiale, a ancadramentelor ferestrelor şi uşilor, reflectă tendinţa de înnoire în spiritul Renaşterii. Aceste valoroase elemente marcând faza de trecere de la un stil la altul, anunţă orientarea decisivă spre noile forme ale Renaşterii. Alte înnoiri şi transformări, mai puţin precis de delimitat, au fost aduse de către stăpânul casei între 1533-1538, Christian Pomarius. Mai puţin detectabile sunt, în schimb, urmările apartenenţei casei celebrului meşter zidar Johannes Murator, care a locuit destul de puțin în imobil.

În secolele următoare construcţia a mai suferit o serie de adăugiri şi transformări, prin prelungirea pasajului boltit, adăugirea unui nou corp de clădiri spre curte şi recompartimentări, evidenţiate în timpul restaurării. Modificările din secolul XIX a scării de acces la mezanin şi etaj şi în perioada interbelică a deschiderilor de la etaj şi a ferestrelor faţadei laterale, fizionomia casei a suferit modificări sensibile, reabilitate într-o măsură oarecare de restaurarea efectuată după proiectul arh. Anei Maria Orăşeanu între 1972 - 1976. Faţada principală are la parter în dreapta poarta carosabilă cu gang, ancadramentul cu deschidere semicirculară cu muchia teşită. În stânga porţii, accesul la încăperea cu boltă pe ogive se realizează  prin uşa cu ancadramentul rectangular, profilat, flancat de două ferestre cu deschidere semicirculară, de factură renascentistă. Un fragment de ancadrament de fereastră în arc frânt, se conservă în paramentul parterului, aparţine etapei care a precedat boltirea încăperii. Etajul are trei ferestre cu ancadramente dreptunghiulare din piatră, împărţite prin două menouri şi o traversă în şase foi, cu profilatura de Renaştere. Între cele două ferestre din dreapta frontului este montat un balcon cu balustrada traforată a cărei uşă de acces are deschiderea în lintel pe console. Cornişa profilată cu taloane şi listeluri aparţine repertoriului de renaştere. Acoperişul în trei ape, cu învelitoare din ţiglă solzi. Frontul lateral are la nivelul soclului răsuflători dreptunghiulare, parterul şi etajul au deschideri care au primit cu ocazia restaurării ancadramente preluate din tipologia ferestrelor de la Casa Argintarului.

Bibliografie: Corneliu Gaiu, Vasile Duda, Topografia monumentelor din municipiul Bistrița. Centrul istoric, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2008.