OMEN - SPECTACOL DE DANS CONTEMPORAN

Vă invităm la spectacolul OMEN din cadrul Stagiunii de Dans Contemporan de la Palatul Culturii.

Joi 26 iunie, ora 19:00, Palatul Culturii

Organizatori: Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” şi Primăria Municipiului Bistriţa în colaborare cu LINOTIP, Centru Independent Coregrafic. Responsabil stagiune - Bianca Bor

Fiecare spectacol invitat vine cu un atelier de dans pentru tinerii din Bistrița.

Despre spectacol:

OMEN este un spectacol de dans şi muzică inspirat din viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși și a cântăreței Maria Tănase. Scena, ca o mașinărie a timpului, îi readuce față în față pe el - sculptorul și filozoful, pe ea - glasul unui adevăr dureros. Muzica și versurile prevestesc un destin care nu poate fi schimbat, iar creația prinde viață atunci când spațiul este sculptat cu propriul corp, prin gest, prin dans, prin ardere. În acest scenariu, cei doi artiști se reîntâlnesc prin căutările lor, prin inspirația din tradiție către un absolut mistic universal. Într-o lume predestinată uitării, sacrificiul trecutului se modelează în speranța că dincolo de tot ce facem, tot ce trăim, există ceva care undeva contează.

Arcadie Rusu: concept, coregrafie, light design.

Ioana Marchidan: asistent coregraf

Alexandru Suciu: muzică

Yasmin Asan: costume

Alexandra Zavelea: cercetare

Maria Moloșniuc: poze

Voce: Laura-Gabriela Oana

Dansatori: Anda Stoian & George Pleşca

Producător: LINOTIP, Bucureşti