BISTRŢA FOLK 2024 (ZIUA II)
Vă invităm pe 15 şi 16 noiembrie, ora 18.00, la Palatul Culturii, la Festivalul Concurs Național BISTRIȚA FOLK 2024 organizat de Primăria Municipiului Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, în colaborare cu Asociația Culturală România din inima mea.
Cea de a XXII-a ediție a Festivalului Concurs Național BISTRIȚA FOLK va reuni, în recitaluri, nume dintre cele mai mari ale muzicii folk românești, cum sunt Mircea Baniciu&band, Ducu Bertzi&friends, Narcisa Suciu&band, Adrian Ivanițchi, Marius Bațu, Ovidiu Mihăilescu, Cătălin Stepa&Aurelian Epuraș. Trupa „Sunt un frate tânăr”, în componența Dorin Andone, Vlady Cnejevici și Teo Boar va susține, în prima seară, un recital în memoriam Florian Pittiș, iar realizatorul Colibița Folk Festival – bârgăuanul Toni Vlad, va urca pe scenă în compania fiului său, Toni Vlad jr (solistul trupei Halta H), pentru a deschide seria recitalurilor din seara a doua.
Concursul, la care se pot înscrie tineri folkiști cu vârsta de până la 25 de ani se adresează tinerelor talente, din țară sau din diaspora. Din juriu vor face parte cantautori, poeți și oameni de cultură apropiați fenomenului folk. În foaierul Palatului Culturii va fi organizat și un stand cu discuri și cărți ale invitaților.
Sponsori principali: Ecomas Energosystem și Arhicris Logistic
Sponsori: Equal, Hotel Coroana de Aur și Pombis
FIŞA DE ÎNSCRIERE ŞI REGULAMENT
https://www.palatulculturiibistrita.ro/despre-noi/informatii-publice
(ultimul fisier în sectiune)