Ansamblul Folcloric Profesionist „Cununa de pe Someș” Bistrița

Ansamblul focloric profesionist „Cununa de pe Someş”

 

          Începând cu anul 2017, Ansamblul „Cununa de pe Someş” a devenit profesionist, gir al calităţii artiştilor ce de 50 de ani au prezentat pe scenele naţionale şi internaţionale momente de înaltă virtuozitate, prilej pentru publicul spectator de a se întâlni cu tradiţiile, obiceiurile, portul şi dansul popular, nu doar din Bistriţa-Năsăud ci din întreg arealul românesc  Dansatorii, soliştii vocali şi orchestra oglindesc frumuseţea vetrei străbune în fiecare cântec, joc, dar şi prin portul străbun, toate altoite pe autenticitate, ce se întorc, fremătând de înţelesuri, spre publicul care se bucură de fiecare dată când bistriţenii evoluează pe scenă.

          „Cununa de pe Someş” este unul dintre cele mai valoroase ansambluri din ţară, dar şi din Europa, trofeele obţinute de-a lungul anilor arătându-ne că sunt cu adevărat ambasadorii spiritului bistriţean, lecuind suflete şi ţinând lacrima de bucurie în cumpănă pentru sute de mii de spectatori în faţa cărora a evoluat de-a lungul timpului.